În fiecare clipă realitatea mă izbește în față
irealitatea
rupe cuvinte din carnea mea
bucăți mari
din poemele mele de dragoste
atârnă
pe gardurile femeilor
din satul meu natal
câinii fug
cu colacii iluziilor mele nocturne
în cozile lor mândre
ca niște steaguri
la o manifestație
anti-realitatea românească
apoi
se încaieră
prin
șanțurile
haikuurilor mele de weekend
dincolo de retina imaținației
fetele mari se joacă de-a v-ați ascunselea
cu sentimentele mele erotice
de copi
cu efect întârziat
babele satului
mă recunosc ca lider de necontestat
Și eu ce fac
Cu poezia pe umăr ca o pușcă
iar vreau să vânez
moartea căprioarei
dintr-un foc
Halal poet
cu
scaunul singurătății
la
cap
N-am ce zice
n-am ce face
n-am ce scrie
Pauză de viață
cică
COSTEL ZĂGAN,
LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA, 2020
