Am ajuns
în
Valea Plângerii
râzând
de
toți și de toate
COSTEL ZĂGAN
Destine sfărmate-n bucăți
roșul pur sau impur
niște absurdități
murdărite de sânge nevinovat
libertate egalitate fraternitate
îngerii sau dracii conduc lumea
Doamne vine primăvara degeaba
ce roșie-i iarba
și
ce verde era odată
COSTEL ZĂGAN, FLORI(I)LE POEZIEI, 2020
TREPTE
pentru că îmi plac fluturii
împrumut câte ceva din
comportamentul mimozei
când îmi vorbește despre ochi
spăl cămăși albe
în gândurile bărbaților
bolnavi de ane
cu sânii plânși
sub ziduri
rădăcinile cresc invers
se luminează
în piața cu flori
îndrăgostiții își vând
închipuirile oranj
până la tine număr
toate treptele
femeia care a zis da
se stinge într-o pivniță
câte ne mai spunem
tăcând